Cum sa ma port?

Ma macina un gand: cum sa ma port cu o femeie ca sa fie bine? Din experienta proprie am realizat ca eu gresesc, am avut 2 relatii importante si ambele au esuat lamentabil. In prima am fost mult prea orgolios, nu am lasat nimic de la mine, nu am acceptat nici un compromis si nu am reusit sa ma pun in papucii personei de langa mine, am inselat. In cea de-a doua relatie am dat totul de la mine, am iertat infidelitati, am acceptat sa fac lucrurile care ii placeau ei, nu am inselat sub nici o forma.
Nu inteleg ce fac eu? Oare sunt mereu atat de idiot incat ajung la extreme comportamentale fata de EA? Stiu foarte bine ca extremele nu sunt sanatoase, dar nu inteleg ce se intampla in “oala” relatiei mele, ce ingrediente pun eu acolo de mereu imi iese o supa necomestibila. Pur si simplu sunt intrigat de aceasta dilema, ma macina pe dinauntru, ma face sa ma simt singur, lipsit de speranta. Sunt perfect constient ca sentimentele acestea sunt absolut normale dupa o despartire, mai ales atunci cand ai pus foarte multa inima, si mai ales sunt constient ca ele vor trece peste o anumita perioada de timp. Cu toate acestea ma trezesc speriat si singur, ca un pui de caine pierdut de mama lui, si mai ales ma trezesc asa atunci cand sunt inconjurat de oameni...Ma sperie ingrozitor singuratatea, fie ea inchipuita, conceptuala sau propriu-zisa, ma sperie numai gandul ca s-ar prea putea ca eu sa nu-mi gasesc niciodata o persoana care sa fie pentru mine, desi din nou sunt constient ca probabil sunt intr-o stare de paranoia generata de o ruptura sentimentala.
Nu stiu exact unde ma indrept si nu stiu ce va fi....

Femeia

Ma macina de mult timp o problema...Mai demult, dupa ce am stat intre femei o perioada destul de lunga de timp, credeam ca pot sa inteleg intr-o proportie considerabila sexul opus. Ei, imi dau seama ca ma inselam, nu numai ca nu le mai inteleg dar ma gasesc in posturi in care pur si simplu sunt uimit de cat de departe se poate duce gandirea lor. Intr-adevar ea a fost si va ramane mereu un loc inaccesibil pentru barbati, un varf Everest, daca pot sa spun asa.

Ceea ce ma intriga pe mine este faptul ca ele gandesc total diferit de noi, problemele lor sunt cu totul si cu totul altele, sentimentele si frustrarile prin care trec sunt la adancimi incredibile. Si nu ma refer, cand spun probleme, la ce pereche de papuci, la ce rochii noi vor sa-si mai cumpere, ma refer la probleme mai ciudate. Prin capul unei femei, aici spun din auzite, trece mereu o serie interminabila de ganduri cu privire la statutul lor si cum sunt ele privite de noi. Nu vreau sa spun ca barbatii sunt brain-dead dar comparativ cu femeile suntem un PC cu procesor 286, nici macar nu putem concepe, in gandirea noastra antica, cum o persoana poate sa-si puna mereu atatea probleme, cum poate sa traiasca intr-un stress continuu.

Ma mai intriga si faptul ca femeile despica orice problema in 1000 de fire, fiecare lucrusor pe care il spui poate lua 100000 de intelesuri si poate fi interpretat in tot atatea moduri, e ca atunci cand esti arestat: "Tot ce spui va putea si va fi folosit impotriva ta". Este de necrezut cum un singur cuvant spus gresit iti poate aduce iadul pe pamant cu o femeie. Si nu va ganditi la cine stie ce insulta, ganditi-va la lucruri care pentru noi nu au nici o importanta dar care pentru ele reprezinta diferenta dintre viata si moarte.
Placerile lor sunt diametral opuse de placerile noastre, nici macar nu pot sa enumar diferentele din aceasta sfera, adica este absolut frustrant cand iti dai seama ca prietena ta vrea mereu sa faceti altceva dar nu stie ce, si atunci se uita la tine si tu:aaaaaaaa. Si este si mai frustrant atunci cand iti dai seama ca nu a fost pe deplin multumita de o idee survenita o saptamana mai tarziu, dupa ce ai rumegat pe o singura parte a danturii, o singura parte pentru ca tu oricum esti in ceata cu ceea ce ii place ei.Si mai sunt multe nelamuriri cu privire la sexul opus pe care nici nu mi-am dat seama ca le am inca, voi reveni asupra subiectului...